Când vine vorba de smart home, iluminatul este una dintre cele mai simple modalități de a începe. Și probabil că primul lucru care îți vine în minte este becul inteligent. Acest gadget care îți permite controlul luminii de la distanță, de oriunde practic, prin intermediul telefonului sau asistentului virtual care știe când să pornească și să oprească becul sau să seteze programe, astfel încât să se aprindă când te trezești sau să diminueze intensitatea luminii când te relaxezi. În plus, față de becurile inteligente, întrerupătoarele și prizele conectate la cloud pot contribui, de asemenea, la o casă automatizată.
Fiecare mod de iluminare inteligentă este diferit. La fel și nevoile fiecărei case. În unele cazuri, poți combina mai multe abordări pentru a crea o configurare mai sofisticată și cu funcții complete. Dar, pentru a face acest lucru, va trebui mai întâi să înțelegi avantajele și dezavantajele fiecărei metode de iluminat în parte.
Iată așadar care sunt opțiunile de smart lighting de care te poți bucura în propria casă:
-
Becuri inteligente
Becurile inteligente vin în multe forme, dimensiuni, culori și configurații. Cu becurile inteligente, poți aprinde orice corp de iluminat din casă, cum ar fi o lampă suspendată din bucătărie sau o veioză de noptieră. Se potrivesc atât pentru corpurile de iluminat cu un singur bec sau grupurile de corpuri de iluminat pe care doriți să le conectați sau să le personalizați.
Spre deosebire de becurile clasice, care îndeplinesc doar funcția de iluminare, becurile inteligente îți oferă posibilitatea să controlezi lumina din aplicație, direct de pe telefonul mobil.
De asemenea, una dintre funcțiile becurilor inteligente este posibilitatea de a regla intensitatea luminii fără a fi nevoie de un dimmer suplimentar.
Tot ce trebuie să faci este să montezi becul inteligent, iar apoi poți regla lumina din aplicație, selectând intensitatea dorită: lumină pentru citit, lumină de relaxare, lumină ambientală pentru luat masa etc. În plus, există becuri inteligente care vin cu o funcție pentru somn liniștit. Acestea difuzează unde luminoase ajustate pentru a influența hormonul somnului, melatonina. Aplicația specială te informeaza cu privire la calitatea somnului și chiar la metode de îmbunătățire a acestuia.
Becurile inteligente pot funcționa alături de alte dispozitive inteligente specifice unei case smart, precum Amazon Alexa, Google Assistant sau Siri. Practic, un bec inteligent poate fi integrat cu ușurință cu oricare dintre asistenții virtuali, iar astfel interacțiunea cu funcțiile de bază (pornit/oprit) este mult mai simplă, doar o comandă vocală și gata.
Foarte important este și aspectul sustenabilității. Becurile inteligente au de obicei un consum de energie mult mai redus decât becurile clasice. Pe lângă faptul că este o economie la bugetul tău, este benefic și pentru mediul înconjurător.
Recomandarea noastră: Bec inteligent Philips Hue
-
Cu funcția Timer, poți seta alarme și poți modifica modul de aprindere a becurilor. Această funcție îți permite să transformi dispozitivul Hue într-un ceas cu alarmă care te va trezi într-un mod plăcut.
-
Poți seta lumina preferată, de exemplu alegi modul ”Lectură” iar becul tău se va adapta imediat, schimbându-și temperatura și intensitatea pentru a crea o ambianță caldă și relaxantă.
-
Setezi luminile astfel încât să se aprindă și să se stingă atunci când nu ești acasă. Dispozitivul Hue te poate ajuta chiar să îți asiguri paza casei tale, atunci când ești plecat. Dacă ești în vacanță sau încă în oraș, dar vrei să se creadă că ești acasă, pur și simplu aprinzi luminile de pe telefon.
-
Întrerupătoare inteligente
Întrerupătoarele inteligente sunt o modalitate excelentă de a te bucura de smart lighting fără a fi nevoie să înlocuiți fiecare bec din casă. Întrerupătorul inteligent se montează în locul unui întrerupător obișnuit și se conectează la rețeaua de internet a locuinței. Cu ajutorul unei aplicații instalate gratuit pe smartphone, vei putea controla acel întrerupător. Majoritatea aplicațiilor sunt compatibile atât cu telefoanele Android cât și cu iPhone.
Pe lângă funcția de pornit-oprit, un întrerupător inteligent poate fi programat să funcționeze între anumite ore sau să se oprească după un anumit număr de minute. Dacă îți dorești îl poți seta să oprească automat lumina după ora la care pleci la job, astfel nu îți faci griji că ai uitat lumina aprinsă și astfel să eviți consumul inutil. De asemenea, îl poți seta astfel încât noaptea, după o anumită oră, să închidă lampa de citit pentru a evita situația în care ai adormit cu cartea pe piept și nu ai mai apucat să stingi lumina.
Un alt avantaj este faptul că poți configura întrerupătoarele astfel încât să funcționeze cu alte dispozitive inteligente, după un anumit scenariu dorit, tot cu ajutorul aplicației de pe telefon. În plus, dacă ai instalat și un senzor de mișcare inteligent, atunci poți seta întrerupătorul wifi să aprindă lumina atunci când primește informații de la senzorul de mișcare.
După cum probabil îți dai seama, ai o mulțime de posibilități de folosire, practic tu alegi ce variantă ți se potrivește mai bine și în ce mod îți sporește confortul. Cu siguranță îți vei mulțumi de alagerea făcută în momentul în care vei putea opri lumina în orice cameră fără să te mai deplasezi, doar cu o atingere pe ecranul smartphone-ului.
Recomandarea noastră: Comutator inteligent Philips Hue Tap
-
Comutatorul Philips Hue poate fi folosit ca un întrerupător obișnuit de perete. Îl poți plasa oriunde dorești, folosind șuruburi sau banda adezivă de pe spatele comutatorului;
-
Poți să folosești comutatorul cu atingere Philips Hue și ca telecomandă;
-
Philips Hue Tap folosește energie cinetică și este acționat prin atingere, așadar nu necesită baterii.
-
Prize inteligente
Această priză inteligentă, la fel ca becurile și întrerupătoarele inteligente menționate anterior, îți oferă posibilitatea să controlezi aparatele conectate la această priză de la distanță prin intermediul unei conexiuni la internet și o aplicație specială. Aceste aparate pot fi atât electrocasnicele (fierul de călcat, aparatul de aer condiționat sau aragazul), cât și electronicele (televizorul, laptopul etc).
Prizele inteligente diferă atât ca funcții, cât și ca design de o priză normală. Prin intermediul telefonului mobil, vei putea să îi pornești sau să oprești accesul la sursa de curent, reușind astfel să controlezi aparatele conectate. O astfel de priză este foarte practică în situațiile în care este necesar să pornești sau să oprești aparatele electrocasnice de la distanță. De exemplu, dacă vrei să pornești aparatul de aer condiționat pe timpul verii înainte de a veni acasă sau dacă vrei să-ți încălzești mâncarea din cuptor când ajungi acasă de la job.
Mai mult decât atât, cu o priză inteligentă vei putea face economii semnificative la curent. Există prize inteligente monitorizează energia, oferind un raport zilnic, săptămânal sau lunar în timp real cu câtă energie consumă. Un alt lucru important este că vei primi notificări pe telefon în legătură cu orice defecțiune electrică, și tot de pe telefon vei putea verifica nivelul de consum electric al fiecărui aparat în parte.
Recomandarea noastră: Priza inteligenta wireless Elgato Eve Energy
-
Poți să închizi sau deschizi toate dispozitivele electronice din casă cu o simplă atingere a telefonului sau prin comandă vocală către asistentului virtual;
-
Tehnologia HomeKit îți oferă securitate prin criptarea end-to-end și autentificare între dispozitvul Elgato Eve Weather și iPhone-ul tau, iPad-ul sau iPod touch;
-
Cu Elgato Eve Energy poți urmări consumul de energie cu o singură privire prin graficele zilnice, lunare sau anuale.
La fel cum în prezent nu ne putem imagina viața fără un telefon inteligent, în viitorul nu foarte îndepărtat nu ne vom mai imagina o locuință fără un sistem de smart lighting. Indiferent că vorbim de o casă foarte spațioasă sau de un apartament modern în centrul orașului, cu un sistem de iluminat inteligent îți vei optimiza consumul de energie și îți vei îmbunătăți confortul. Îl poți controla de oriunde prin intermediul internetului și îl poți personaliza exact așa cum îți dorești.