Jucării STEM pentru copii ”born digital”: educația viitorului la orice vârstă

În epoca tehnologiei digitale și a schimbărilor la nivel global, educaţia viitorului are nevoie de noi abilităţi şi competenţe, pentru a răspunde provocărilor care vor veni. Copiii trebuie să învețe să se adapteze nu doar unui mediu digital în continuă schimbare, ci și cerințelor necesare în viață: găsirea soluțiilor la o problemă, gândirea constructivă, inteligența emoțională. Dar în toată această poveste, copiii nu trebuie să uite să se joace. Jocul este modul de învățare cel mai facil pentru un copil, spun specialiștii, așadar jucăriile STEM sunt alegerile cele mai inspirate dacă vrei să-ți sprijini copilul cât mai bine în procesul educării și formării lui. 

Ce înseamnă STEM și ce sunt jucăriile STEM?

Jucăriile inteligente sau jucăriile STEM devin din ce în ce mai populare datorită faptului că sunt concepute pentru a ajuta copiii să învețe mai ușor, să înțeleagă concepte abstracte, dar în același timp să se distreze cu tehnologia. STEM este acronimul pentru pentru Science, Technology, Engineering, Maths. Scopul acestor jucării este acela de a trezi și stimula interesul pentru știință, tehnologie și matematică, încă de la vârste foarte mici. La urma urmei, cine poate rezista acestor jocuri inovatoare?

Prin combinarea științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii, jucăriile STEM au rolul să stimuleze interesul pentru domeniile în care următoarea generație are cea mai mare nevoie. 

Deși, nu vor înlocui niciodată jucăriile tradiționale, cum ar fi păpușile sau mașinile de jucărie, jucăriile STEM și-au făcut loc printre preferințele copiilor pasionați de știință, construcții, roboți.

5 aptitudini pe care le deprind copiii cu jucăriile STEM

Copiii ”born digital” sunt în mod cert mult mai pregătiți să înțeleagă concepte noi, decât au fost părinții lor. Pentru a se pregăti pentru viitor, copiii au nevoie nu doar de pregătire intelectuală, ci de un mediu de învățare bazat pe experimentare, în care să-și dezvolte creativitatea și să-și dea frâu liber imaginației. 

Așadar, dacă vă întrebați cu ce îi ajută exact jucăriile STEM pe copii, iată 5 dintre aptitudinile viitorului pe care le vor deprinde prin joacă și de care vor avea nevoie mai târziu, în special în viața adultă:

1. Creativitatea

Trăim într-o lume asaltată de produse de toate felurile, așadar devine din ce în ce mai greu să surprinzi, să vii cu ceva nou, să inovezi. Tot ceea ce există în jurul nostru se bazează pe creativitatea oamenilor. Jucăriile STEM încurajează dezvoltarea creativității naturale pentru că multe dintre aceste jucării STEM sunt special concepute pentru a ajuta copiii să creeze diverse lucruri. De exemplu, unele jucării permit copiilor să-și construiască proprii roboți și să-i programeze pentru a face diferite lucruri. Alte jucării îți lasă libertatea de a crea după bunul plac, diverse construcții. Pentru că da, tehnologia se construiește tot pe baza unui proces creativ.

2. Adaptabilitatea și depășirea obstacolelor

Teoretic, adulții cunosc foarte bine cât de important este să știi să te adaptezi schimbărilor care apar în viața, la locul de muncă, în societate în general. Practic, atunci când se confruntă cu o schimbare, apare stresul, anxietetea, uneori chiar depresia. Un copil care învață să adapteze, să nu fie rigid la schimbare, să nu se împiedice de obstacole, va evolua și va face față cu brio viitorului. Jocurile și jucăriile STEM îi determină să exploreze, să inventeze, dar și să fie flexibili la schimbare, atunci când de exemplu pentru a ridica o construcție ai nevoie de soluții diferite. 

 3. Combinarea gândirii critice și creative

Pentru a găsi cele mai bune soluții la probleme trebuie să gândești creativ. Iar pentru a gândi creativ trebuie să-ți pui întrebări. Acest proces se numește gândirea critică sau abilitatea de a gândi clar și rațional despre ceea ce ai de făcut sau despre cum să-ți formezi o opinie sau să argumentezi o idee. 

Un copil care stăpânește abilitatea de a gândi critic și creativ ar trebui să aibă capacitatea să:

  • înțeleagă și să realizeze conexiuni logice între idei și argumente proprii;

  • detecteze greșeli de raționament;

  • rezolve probleme cu grad sporit de dificultate;

  • înțeleagă relevanța și importanța unor idei;

  • construiască argumente pe baza informațiilor acumulate până la vârsta pe care o are.

4. Comunicarea ideilor

Modul de comunicare s-a schimbat radical în ultimii ani, am ajuns să comunicăm mai mult prin medii digitale decât față în față. Copiii isteți sunt cei care vor reuși să se exprime uşor şi rapid, atât față în față, dar şi de la distanţă. Jucăriile STEM bazate pe realizarea unor proiecte îi determină pe copii să învețe să-și structureze ideile, astfel încât să le dea o formă materială, iar ulterior să prezinte cât mai concis etapele proiectului realizat. 

5. Înțelegerea conceptelor dificile

Din păcate, trebuie să recunoaștem că mulți copii tind să urască orele de matematică și știință. Cu toate acestea, lumea viitorului are nevoie de copii care să se implice tot mai mult în zonele legate de STEM. Pentru că, de cele mai multe ori, un cadru tipic de clasă nu poate inspira dorința de a învăța concepte dificile, precum matematica, fizica sau programarea, jucăriile STEM transformă acele concepte abstracte într-un joc distractiv. De exemplu, un kit cu care copiii pot să își construiască singuri propriul robot pe care apoi să îl programeze reprezintă unul dintre elementele de bază în ceea ce înseamnă startul în zona STEM. 

Toate aceste abilități vor face parte din educația viitorului, de care copiii vor avea nevoie de-a lungul vieții. O singură jucărie inteligentă are puterea de a oferi distracție și posibilitatea de a acumula cunoștințe din zone mai tehnice, precum dezvoltarea vizualizării spațiale, observarea și înțelegerea fenomenelor electrice, precum și obținerea unui nivel înalt de creativitate și inovație.

Puterea din prezent stă în mâinile părinților, pentru ca șansa din viitor să aparțină copiilor! Pentru jucării STEM pentru diferite categorii de vârstă vă așteptăm să reveniți oricând pe Gadgetway.ro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *