Nu este copil care să nu-și fi dorit cel puțin o dată în copilărie o baghetă magică, cu care să creeze lumea de poveste din cărțile preferate sau o lume nouă așa cum propria imaginație și creativitate îi dictează. La fel cum nu este copil care să nu-și fi dorit ca personajele din cărțile de istorie sau figurile geometrice învățate la școală să prindă viață și formă pentru a descoperi cât mai mult tainele învățatului. Ce-ar fi dacă într-adevăr ați putea folosi această magie pentru a inspira experiențe practice de învățare care lasă un impact de durată asupra copiilor? Cu 3Doodler, primul creion 3D din lume, noi credem că puteți și o să vă spunem în cele ce urmează de ce.
Cum funcționează creionul 3D Doodler B&P?
Creionul 3D 3Doodler folosește conceptul de imprimare 3D într-un mod interactiv și distractiv pentru copii, prin procesul de formare a unui obiect solid tridimensional. Pe măsură ce copiii se joacă, ei lucrează și învață practic, înțeleg cum funcționează 3D, abilitățile motorii fine și dezvoltarea cognitivă.
Un creion 3D este o modalitate simplă și cu efect imediat pentru a ajuta copiii să creeze obiecte fără a fi nevoie de imprimante profesionale scumpe. Creioanele 3Doodler sunt special concepute pentru mai multe categorii de vârstă. Compania 3Doodler Start a conceput inițial creionul pentru copiii cu vârsta de 14 ani, dar noul creion 3D Build & Play extinde acum intervalul de vârstă la copii mai mici. De exemplu, noul model de creion 3Doodler 3D Build and Play este recomandat copiilor de peste 4 ani. Acesta include un ghid de activitate care include și o poveste, special scrisă pentru a crea personaje 3D din junglă, precum Jim Giraffe, Elle elefantul, Pete Papagalul și Leo Leul.
Odată ce copiii au realizat personajele din poveste, ei pot continua să construiască, să adauge sau să imprime orice personaj își mai doresc. Creionul 3D Build Play este compatibil cu toate produsele 3Doodler Eco-Plastic sigure pentru copii (filamentele pentru 3Doodler Start). Filamentele sunt din plastic fără BPA, netoxic, biodegradabil și care se topește la căldură scăzută (40 grade Celsius).
Creioanele 3Doodler Build and Play sunt, de asemenea, special concepute pentru a fi utilizate atât în mâna stângă, cât și în mâna dreaptă. De asemenea, sunt prevăzute cu o manivelă care îi ajută pe copii să controleze plasticul pe măsură ce iese din dispozitiv. Matrițele incluse facilitează crearea obiectelor 3D prin simpla umplere și extragere.
Avantajele folosirii unui creion 3D
Creionul 3D Doodler este un instrument care îi ajută pe copii să-și conceptualizeze și să-și vizualizeze desenele pe măsură ce își dezvoltă munca de la etapele de dezvoltare a unei schițe la produsul final. Din perspectiva creșterii și dezvoltării, micii creatori vor beneficia de o mulțime de avantaje, atât la nivel motric (dexteritate), cât și din punct de vedere al gândirii tri-dimensionale și creativității.
Iată așadar câteva dintre avantajele folosirii creionului 3D:
Stimulează creativitatea. Cercetările indică faptul că de la o vârstă fragedă, micii gânditori creativi au potențialul de a deveni liderii și inovatorii din viitor. Așadar, dacă vrei să stimulezi creativitatea copilului tău, o idee inspirată ar fi să adaugi pe lista de rechizite creionul 3D 3Doodler.
Entuziasm și distracție. Imprimarea 3D prin intermediul unui dispozitiv ușor de folosit chiar de către ei oferă copiilor de toate vârstele posibilitatea de a-și experimenta proiectele de la etapa de idee până la crearea reală a modelului. Acest lucru aduce entuziasm, cât și o mai bună înțelegere a procesului de proiectare, pe măsură ce dobândesc experiență practică, de la concepție până la creație. De asemenea, entuziasmul provine și din capacitatea de a explora detalii în realitate, nu doar pe un ecran sau într-un manual. Utilizarea unui creion 3D ca suport educațional aduce, de asemenea, lumea teoriei în lumea fizică în care elevii pot vedea și atinge, deschizând noi posibilități de învățare și distracție.
Motricitate fină. Motricitatea fină reprezintă capacitatea de coordonare şi precizie a mişcărilor mâinii și este esențială atât în manipularea obiectelor, îngrijirea proprie, cât mai ales în perioada de învățare a scrisului de mână. Studiile au demonstrat că un copil cu o motricitate fină bine dezvoltată are şi o gândire şi o imaginaţie bine dezvoltate, vorbeşte bine şi are o memorie mai bună.
Noi posibilități de învățare. Un creion 3D oferă oportunități nelimitate de învățare pentru copii de toate vârstele. În procesul de învățare, nu este ușor deloc ca tinerii să descopere lucrurile fără beneficiul vizualizării. Un mediu vizual de învățare îmbunătățește înțelegerea informațiilor despre lume, fiind capabili să atingă și să vadă proiecte create chiar de ei.
Suport în sălile de clasă. Una dintre întrebările profesorilor din prezent este cum să facă să combine metodele de predare standardizate cu lecțiile interactive, cultivând și îmbunătățind gândirea creativă a copiilor. Orice profesor care a lucrat cu elevii din ciclul primar poate spune multe despre atenția și concentrarea limitată a copiilor, mai ales dacă vorbim de lecții foarte teoretice sau cu concepte abstracte. Cu un creion 3D 3Doodler profesorul va captiva mai ușor atenția copiilor și le susține atenția.
În școli din SUA, profesorii folosesc creioanele 3D 3Doodler ca suport în a face lecțiile mai interactive. Profesorii de matematică îl utilizează pentru lecții de geometrie, profesorii de istorie pentru a construi modele de temple antice, profesorii de artă sunt încântați să aibă un nou mediu de prezentat elevilor, iar profesorii de fizică doreau să creeze modele de poduri pentru a explica mai ușor principii științifice.
Lumea este un loc complex, cu nevoi care nu pot fi satisfăcute prin replicarea tiparelor de gândire standardizate. Potrivit specialiștilor în educație, gândirea creativă este cea mai importantă abilitate pentru succes în secolul 21. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de minți creative care să-și poată folosi imaginația lor pentru a proiecta noi căi de învățare.
Fie că ești părinte sau profesor, îți revine sarcina de a face tot posibilul pentru a stimula imaginația și gândirea flexibilă și creativă a copiilor, deci un prim pas îl poți face chiar cu acest creion 3D pentru copii 3D Doodler B&P.